BACAU

Municipiul Bacău (în maghiară: Bákó, în germană: Barchau, în poloneză: Baków, în ebraică: בקאו) este reşedinţa şi cel mai mare oraş din judeţul Bacău, România. Este traversat de râul Bistriţa, care asigură, prin centrala hidroelectrică locală, o parte însemnată a consumului de energia electrică locală. Suprafaţa municipiului este de 60km², iar populaţia este de aproximativ 175.921 de locuitori[3]. Oraşul este strabatut de drumurile europene E85 si E57, artere de circulatie europene şi naţionale ce fac legătura cu Bucureşti, cu nordul ţării, precum şi cu Transilvania. Pe cale feroviară legăturile naţionale şi internaţionale se realizează prin reţeaua CFR. Pe cale aeriană, Băcaul dispune de un aeroport internaţional a cărui aerogarǎ destinată transportului de marfă şi persoane, asigură curse regulate către diferite destinaţii naţionale şi europene.

Istorie

Primele urme de locuire în oraşul Bacău dateazǎ din epoca paleolitică, acestora adaugandu-li-se cele din epoca mezolitică şi cea neolitică.
Cea mai veche referinţă istorică cunoscută despre oraş datează din anul 1399, fiind menţionat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeşii satului Brătila, din ţinutul Bacăului.

În acest sens, mareşalul Antonescu a ordonat efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităţilor din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea oraşului Bacău, care era considerată ca fiind de sorginte maghiară, cu una românească, Gura Bistriţei.

Menţionarea oraşului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărţile Evului Mediu precum şi în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Edwige Bestazzi – delegată a Institutului de Cultură Italiană, la începutul secolului XX - mărturiseşte că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul Primăriei Florenţa, sub numele de Bacovia. Acest lucru nu este de mirare, având în vedere că la doar câţiva kilometri de Bacău, la Sărata, romanii extrăgeau sare, iar în alte localităţi din împrejurimi s-au descoperit vestigii daco-romane, sau chiar mai vechi, lucru ce atestă popularea acestei zone de mii de ani. La Sulta (comuna Agăş) avem urmele vechilor aurării dacice, după cum dovedeşte N. Densuşianu în lucrarea sa “Dacia preistorică”, iar teritoriul Bacăului cuprindea localităţi încă de pe timpul pelasgilor ca: Letca şi Leiteni, cuvinte derivate din latonă şi letonă, divinităţi din timpuri preistorice, sau Tamasidava, denumire scito-dacică.
Nicolae Iorga

Marele istoric Nicolae Iorga, este de părere că denumirea oraşului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. Muzeul “Moldova” din Bacău deţine o importantă colecţie de documente istorice şi vechi manuscrise, precum şi un cap de zimbru, un exemplar unic în felul său, găsit lângă Bacău, în satul Solonţ. Un Bâc exista în Basarabia, un altul în ţinutul Vasluiului, iar un altul în ţinutul Bîrladului.Pe această temă se mai poate vedea şi etimologia cuvântului Bâc în “Ispisoace şi Zapise” de Gh. Ghibănescu, vol.VI, partea a II-a, pag.177; Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol.I şi II, publicate de domnul profesor M. Costăchescu la Editura Fundaţiilor Regale, Iaşi; documentele moldoveneşti publicate de N. Iorga.
Biserica Precista

Oraşul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oştile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscuta şi datorita importanţei sale în relaţiile comerciale dintre Moldova, Transilvania si Ţara Românească, fiind un iportant punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraş s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ştefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curtei Domneşti si Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

La sfârşitul secolului al XIV-lea,Bacăul era bine inchegat ca aşezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldova, având atribuţii militare si comerciale foarte importante .

Obiective turistice

Muzee

* Complexul Muzeal de ştiinţele Naturii „Ion Borcea"
* Complexul Muzeal „Iulian Antonescu"

Catedrale şi biserici
Catedrala catolica

* Catedrala catolicǎ
* De asemenea, în Bacău există Biserica şi ruinele Curţii Domneşti unde a locuit Alexandru-Vodă, fiul şi co-regentul lui Ştefan cel Mare. Biserica „Precista", a fost sfinţită la 1 ianuarie 1491, fiind tipică pentru seria ctitoriilor domneşti din acel veac. Biserica a fost renovată de către Vasile Lupu în 1641, fiind apoi închinată ctitoriei sale, Sfinţii Trei Ierarhi, de la Iaşi.
* Biserica Sfântul Ilie (ortodoxă de stil vechi)
* Biserica Sfântul Ioan

Teatre

* Teatrul Municipal Bacovia
Teatrul de vară

Alte clădiri, monumente şi locuri

* Ateneul Mihail Jora
* Casa memorialǎ Nicu Enea
* Casa memorială George Bacovia
* Statuia lui Ştefan cel Mare este unul din principalele obiective turistice ale oraşului.
* Statuia lui George Bacovia, opera sculptorului Constantin Popovici (1938-1995), e amplasată în centrul oraşului, lângă Biblioteca Judeţeană "Costache Sturdza". Statui ale unor personalităţi celebre ale României se află în Parcul Cancicov.
* Festivalul Obiceiurilor de Iarnă adună artişti populari din regiune în preajma Crăciunului.
* Observatorul astronomic "Victor Anestin"

PARCURI

* Parcul dendrologic Hemeiuş, situat la nord de Bacău are o suprafaţă de 47,5 ha. Aici cresc peste 500 specii de plante lemnoase, dintre care 370 exotice.
* Insula de agrement este o insulă artificială, creată în mijlocul unui lac format de râul Bistriţa, amenajată pentru agrement, cu locuri de plajă şi pentru practicarea sporturilor în aer liber. Se pot face plimbări cu barca în jurul insulei.
* Parcul Trandafirilor
* Parcul Cancicov


SURSA: WIKIPEDIA

MIERCUREA-CIUC

Miercurea Ciuc, uneori scris Miercurea-Ciuc, (în maghiară Csíkszereda, germană Szeklerburg) este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Harghita, Transilvania, România. Numele oraşului în această formă s-a folosit prima dată în 1558; prima parte a denumirii provine din târgurile săptămânale în zilele de miercuri.

Localizare

Oraşul este situat la altitudinea de 662 m, pe malul râului Olt. Localizarea exactă a oraşului este: 46°21'N, 25°48'E.

Clima

Clima în această zonă este rece (Mica Siberie), verile fiind foarte scurte (2-3 luni pe an), cu temperaturi între 10°-32°C în timpul zilei şi 2°-15°C pe timpul nopţii, iar iernile lungi (5-6 luni pe an) şi geroase, cu temperaturi frecvent sub -35°C. Acest fenomen este o microclimă specifică a zonelor între munţi înalţi. În cazul Ciucului, este vorba de bazinul Ciucului de Mijloc între Munţii Ciucului şi Munţii Harghita. Iarna în acestă zonă aerul rece nu poate să se ridice, şi se suprapun straturi de aer rece, şi persistă ceaţa.

Istoric

Castelul Mikó

Primul document autentic cunoscut care atestă existenţa oraşului ca „oraş de câmpie” este scrisoarea de privilegii (eliberată de regina Izabella, mama lui János Zsigmond, Principele Transilvaniei), datată la 5 august 1558, în care scuteşte locuitorii oraşului de biruri în afara birurilor cuvenite Înaltei Porţi otomane.
Construirea cetăţii Mikó începe la 26 aprilie 1623 din ordinul lui Hidvégi Mikó Ferenc (1585-1635), consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat, cronicar, căpitan al scaunului Ciuc. Cetatea este reconstruită în forma actuală între anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial contele Stephan Steinwille, eveniment atestat şi de inscripţia în piatră aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii.
La Şumuleu din anul 1630 a funcţionat un gimnaziu franciscan, iar din anul 1676 tipografia monahului franciscan Johannes Caioni (Kájoni).
În conscripţia din 1643 figurează 44 capi de familii, 108 persoane, 25 nume de familii. Primele comunităţi profesionale s-au format după anul 1649, breasla cizmarilor fiind consemnată în scrisoarea de privilegii emisă de Sigismund Rákóczi la 4 noiembrie 1649.

În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porţi, la expediţia militară împotriva Poloniei condusă de Gheorghe Rákóczi al II-lea. Despre atacul împotriva oraşului informează celebrul călător şi istoriograf turc Evliya Çelebi, martor ocular al evenimentelor, iar Kájoni consemnează: „Păgânii ... au jefuit tot Ciucul”.
În anii 1650, 1665, 1677 şi 1707 în Miercurea Ciuc s-au ţinut sfaturile generale ale scaunului Ciucului, prilej de comunicare a hotărârilor, constituţiilor acestuia. În şedinţa din 1707 s-a hotârât trimiterea, împreună cu vecinii din Trei Scaune (astăzi judeţul Covasna), a unui sol comun la principele Francisc Rákóczi I., conducătorul luptei antihabsburgice. Conform recensământului din 1721, în oraş au existat 49 gospodării şi în jur de 250 suflete, în 1755, în timpul construirii bisericii romano-catolice acest număr sporind la 450.
Teleki József, în jurnalul său de călătorie, menţionează că în Miercurea-Ciuc în 1799 erau 83 de case.
Józef Bem, generalul revoluţiei paşoptiste, numeşte în fruntea trupelor din Secuime pe Gál Sándor, cu reşedinţa în cetatea Mikó. Acesta trimite în tabăra revoluţionară mai multe batalioane formate la Miercurea Ciuc.
În 1849 vizitează oraşul şi poetul revoluţiei, Sándor Petőfi, care în scrisoarea trimisă soţiei sale, Julia, scrie: „Împrejurimile Miercurii Ciucului şi a Târgului Secuiesc sunt minunate”.
Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea au fost anexate oraşului: Mártonfalva, Csütörtökfalva (1891), iar în 1930 Jigodin, în 1959 Şumuleu Ciuc şi Topliţa Ciuc.
În anul 1878 Miercurea Ciuc a devenit reşedinţa comitatului Ciuc.
Calea ferată dată în folosinţă la 5 aprilie 1897 a adus schimbări radicale în dezvoltarea oraşului. Se înfiinţează unităţi industriale de prelucrarea lemnului, de industrie uşoară şi de construcţii de maşini. În 1888 se reconstruieşte spitalul, în 1898 se termină construcţia clădirii primăriei, iar în 1911 clădirea actualului liceu „Márton Áron”, în care se mută şcoala medie înfiinţată în 1630 în Şumuleu.
În 1910 Miercurea Ciuc avea 3.701, iar în 1930 4.807 locuitori.
Miercurea Ciuc a rămas şi după cel de al II-lea război mondial centrul regiunii, devenind în 1968 reşedinţa judeţului Harghita. De la această dată s-a intensificat industrializarea forţată a oraşului, ducând la modificări semnificative în structura populaţiei. Conform datelor recensământului din 7 ianuarie 1992, populaţia oraşului a fost de 46.029 de locuitori.
Din planul oraşului, amintind de litera T pe vremea lui Balázs Orbán, a rămas numai partea orizontală, adică strada Petőfi, cât de cât în forma veche. Majoritatea clădirilor din strada Petőfi au fost construite la sfârşitul secolului XIX. sau la începutul secolului XX. Clădirile vechi din strada Florilor au fost demolate în anii 1980-1989.
Una dintre cele mai importante clădiri civile ale oraşului sunt: cetatea Mikó, construită în 1623, spitalul ORL (clădirea a fost construită iniţial pentru a fi sediul comandamentului trupelor de grăniceri) şi spitalul de boli contagioase, ambele edificii datând de la sfârşitul anilor 1700. Clădirea primăriei a fost construită în 1888 şi aici s-a aflat sediul comitatului Ciuc. După revoluţia din 1848 s-a construit spitalul vechi, aflat lângă cetatea Mikó. Palatul Justiţiei a fost construit în 1905, iar liceul „Márton Áron” a fost dat în folosinţă în 1911. În timpul celui de al doilea război mondial s-a construit hotelul „Harghita” (clădirea aparţine actualmente jandarmeriei) şi clădirea Băncii Naţionale în perioada interbelică. Casa de cultură municipală a fost construită în 1963, patinoarul artificial „Vákár Lajos” în 1970, Spitalul judeţean şi Policlinica în 1972, Galeria „Nagy Imre” în 1973, clădirea Consiliului judeţean, Casa de cultură a sindicatelor şi clădirea universităţii „Sapientia” în 1986.

Monumente, locuri deosebite

* Castelul Mikó, azi îşi are sediul aici Muzeul judeţean.
* Biserica romano-catolică Sfânta Cruce, construită în 1758 în stil baroc.
* Biserica ortodoxă Sfinţii Apostoli Petru, Pavel şi Andrei, construită în 1936, Biserica de langă parc.
* Muzeul Oltului şi Mureşului Superior, secţie a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, cu sediul în strada Petöfi Sándor nr. 23. Muzeul găzduieşte o expoziţie permanentă de etnografie „Interior ţărănesc”, precum şi alte expoziţii tematico-itinerante.
* Fosta clădire a Consiliului Judeţean, construită în 1886 în stil eclectic.
* Palatul Justiţiei, construit în 1892 în stil eclectic.
* Biserica ortodoxă, construită între anii 1929 şi 1935 în stil neobizantin.
* Liceul Márton Áron, construit între anii 1909 şi 1911, în stil secesionist. Numit iniţial Liceu Romano-Catolic, iar în anii comunismului Liceul de Matematică-Fizică, poartă în prezent numele fostului său elev, episcop de Alba Iulia între 1938-1980.
* Cimitirul Eroilor. A fost creat după primul război mondial pe trei terase, în apropierea Corpului Batalionului 2 Pionieri. Numărul total al celor înhumaţi a fost de 1077. Iniţial, aici au fost înmormântaţi 422 soldaţi de diverse naţionalităţi (români, italieni, germani, maghiari, austrieci, polonezi, cehi si ruşi). Societatea „Cultul Eroilor” a reorganizat cimitirul, centralizând in perioada 1927-1928 un număr de 655 eroi. Evidenţa acestora a fost ţinută în ordine alfabetică. În prezent, cimitirul nu mai are însemne de căpătâi.
* Monumentul eroului român. Monumentul, operă a sculptorului Marius Butunoiu, este amplasat în centrul oraşului. Dezvelirea acestuia a avut loc la 19 august 1974. Baza monumentului, un piedestal de forma unei prisme dreptunghiulare, din beton placat cu marmură albă, susţine statuia ronde-bosse din bronz a unui infanterist, înaltă de cca. 4 m. Ostaşul este echipat de luptă şi ţine deasupra capului, cu ambele mâini, o armă şi un drapel de luptă. În spatele statuii se înalţă un obelisc placat cu marmură albă. Pe faţada principală a piedestalului este montată o placă metalică cromată pe care este scris: „Glorie eternă ostaşilor români care s-au jertfit în luptele pentru eliberarea patriei”.
* Noua biserică romano-catolică, lângă biserica romano-catolică „Sfânta Cruce”, proiectată de renumitul arhitect maghiar Makovecz Imre.
* Cele trei ştranduri cu apă minerală: din cartierul Patinoar, din Băile Jigodin, Băile Miercurea.

Cartierul Jigodin:

* Biserica romano-catolică Sfânta Treime, care a fost construită în secolul al XV-lea în stil gotic, fiind extinsă în anul 1707 în stil baroc. Turnul ei a fost construit în 1800. Statuia Sfânta Fecioră Maria este din anul 1520, ca şi cel din Şumuleu Ciuc.
* Conacul Mikó construit la începutul secolului al XIX-lea, în stilurile neoclasic şi empire.

Cartierul Şumuleu Ciuc

* Biserica şi Mănăstirea Franciscanilor, biserica fiind un loc de pelerinaj pentru romano-catolici.
* Capela Salvator din secolul al XV-lea.
* Capela „Iisus în Chinuri”, datând probabil din secolele XV-XVII.
* Capela „Sf. Anton”, construită între 1750 şi 1773.
* Lângă mănăstire se află fostul sediu al Ciucului, construit între anii 1825 şi 1841, azi spital de boli contagioase şi clinică TBC.
* Fostul liceu romano-catolic, construit în 1727, unde au învăţat multe persoane celebre, azi orfelinat.
* Izvorul de apă minerală.

SURSA: WIKIPEDIA

BRASOV

Braşov, mai demult Braşău, între 1950 şi 1960 Oraşul Stalin (în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen, în germană Kronstadt, maghiară Brassó, în latină Brassovia/Corona; de asemenea pe hărţile vechi trecut Cron∫tadt sau Braßov) este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România. Deţine titlul de oraş-martir. Potrivit recensământului din 2002, are o populaţie de 284.596 locuitori[1]. Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, populaţia municipiului Braşov era, la 1 iulie 2008, de 278.712 locuitori[3]. Staţiunea de iarnă Poiana Braşov se află la 12 km distanţă de centrul municipiului, dispunând de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă. Patron al oraşului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Braşovului sculptată dedesubt în relief.

În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a „Statuii Lupoaicei” („Lupa Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.

Braşovul este cunoscut şi datorită Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, ce se ţine aproape în fiecare an în centrul oraşului. Acesta a avut pe scena sa nume celebre precum Tom Jones, Ray Charles, Pink sau Christina Aguilera.

Municipiul Braşov a reprezentat, de secole, unul dintre cele mai importante, puternice şi înfloritoare oraşe din zonă. Datorită poziţiei geografice privilegiate şi a infrastructurii sale de astăzi, el permite dezvoltarea multor activităţi economice, culturale şi sportive.

ISTORIE

Mărturiile dezgropate indică prezenţa unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua, Tei, Schnekenberg) pe teritoriul de azi al Braşovului, apoi au urmat descoperiri din epoca bronzului.

Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existenţa unor temple dacice în zona Pietrele lui Solomon, a unor depozite de alimente în Piaţa Sfatului, a unor aşezări şi cetăţi pe Dealul Melcilor şi în cartierul Valea Cetăţii. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau distruse de către autorităţile comuniste, în cadrul programului de sistematizare.

Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, niciun document nu pomeneşte de Braşov. Totuşi, se remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Şchei sau Bartolomeu. Actualul municipiu s-a format prin unirea mai multor nuclee: Bartholomä, Martinsberg, Cetatea (Corona), Şchei, Blumăna, Noua, Dârste, Stupini.

1203: Tradiţia şi cronicile calendarelor braşovene îl consideră ca an „în care s-a început zidirea Braşovului”. Totuşi documentele şi izvoarele sigure nu confirmă această dată.

1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt aşezaţi în Ţara Bârsei. Se pare că au întărit cetatea Braşovia de pe Tâmpa.

1228: Se întemeiază la Braşov o mănăstire de surori ale ordinului călugăresc al premonstratensilor, aflată lângă Biserica Neagră de mai târziu, având ca patroană pe Sf. Catharina.

1234 - Corona: Cercetătorul Norbert Backmund a editat aşa-numitul „Catalogus Ninivensis”, care conţine o listă a tuturor mănăstirilor premonstratense din Ungaria şi Transilvania. 1234 corespunde cu anul în care abatele Fredericus cunoaşte „Claustra Sororum «in Hungaria assignata est paternitas» Dyocesis Cumanie Corona”.
Braşov, aşa cum apare într-o gravură din 1750

1241: Invazie tătară, prilej cu care este cucerită cetatea Şprenghi, ale cărei începuturi nu se cunosc (cel mai probabil pe locul unui vechi castru roman). După retragerea tătarilor se construieşte la poartă un turn hexagonal pentru apărare. Cetatea a fost distrusă două secole mai târziu, de către invadatorii turci.

1252 - Barassu: În acest an, regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui Vincenţiu, fiul lui Akadas, proprietate aşezată între pământurile românilor de Cârţa, cele ale saşilor „de Barasu” şi cele ale secuilor de Sebus. Fr. Killyen, referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ţinut întreg. După afimaţia sa, toate cele trei toponime la care face referinţă documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat şi nu la vreun oraş. În acest caz „Braşov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea.

1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele Statului din Budapesta şi în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ştefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” şi „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”. Într-un alt document emis de regele Ungariei, Venceslav, la 10 decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea localităţilor Mikofalva şi Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum şi a altora, privind familia comiţilor din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea Braşov sau la Ţara Bârsei.
Cetatea Braşov în secolul al XVII-lea

1288 - Braso: Este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Bathyaneum din Alba Iulia, iar în copie la Institutul de Istorie din Cluj. Se dovedeşte a fi primul act păstrat care a fost emis în Braşov, purtând menţiunea expresă: „Datum in Braso”, fiind emis de regele Ladislau al IV-lea.

Urmează menţionarea tot mai deasă a municipiului: Braşov (1294), Brassov (1295), Brasso (1309), Brassou (1331), Korona (1336) etc.

1323: Se întemeiază mănăstirea dominicană în Braso.

1364: Braşovul primeşte privilegiul pentru târg anual, urmat de privilegiul de „etapă şi depozit” din 1369.

1377: Se începe construcţia bisericii Sf. Maria (sau Neagră, cum va fi numită după incendiu) pe locul unei mai vechi basilici.

1395: Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg semnează un tratat de alianţă împotriva puterii otomane. Doi ani mai târziu, regele Ungariei eliberează un act care dă dreptul Braşovului de a-şi construi fortificaţii de piatră, urmărind îndeaproape ridicarea acestora.

1399: O bulă a papei Bonifaciu al IX-lea (1389 - 1404) vorbeşte despre biserica Sf. Nicolae din Şchei şi lasă să se întrevadă existenţa unui locaş de învăţătură în jurul ei.

1421 şi 1438: Invazie a turcilor. În urma acestor acţiuni militare, prin tratat, dobândesc cetatea de pe Tâmpa.

1424: Blănarii braşoveni îşi alcătuiesc primul statut dintre bresle. În 1798 la Braşov fiinţau 43 de bresle, deservite de 1.227 meşteri. Îi putem aminti aici pe fierari, blănari, postăvari, funari, curelari, cizmari, cuţitari, cojocari (tăbăcari), măcelari, aurari, cositorari, arămari, franzelari, olari, lăcătuşi, ţesători, armurieri, arcari, pălărieri, lânari, argintari.

1448 - 1453: Iancu de Hunedoara răscumpără şi dă ordin de distrugere a cetăţii Braşovia de pe şaua Tâmpei, piatra şi materialele de construcţie ale acesteia fiind folosite la întărirea cetăţii medievale a Braşovului din vale, cu opt bastioane dispuse din 100 în 100 de metri, 4 (sau 5, în lumina descoperirilor recente) porţi fortificate şi 32 turnuri de apărare (numite şi „de pulbere”). Cetatea avea două sau chiar trei rânduri de ziduri şi era înconjurată de un şanţ de apărare plin cu apă.
1477: Este terminată Biserica Neagră. Din cauza lipsei fondurilor, cel de-al doilea turn al bisericii nu va mai fi construit niciodată.

1486: Braşovul şi toată Ţara Bârsei intră în Universitatea Săsească, prin confirmarea privilegiului Andreanum pentru toţi saşii din Sibiu, Mediaş, Braşov şi Ţara Bârsei.

1521: Judele Braşovului, Johann (Hans) Benkner, primeşte de la Neacşu din Câmpulung, într-o epistolă scrisă în limba română, veşti despre mişcările trupelor turceşti de dincolo de Dunăre.

1524: Se construieşte în lemn Cetăţuia, o puternică fortăreaţă pe Dealul Cetăţii. Curând, va fi cucerită şi distrusă din ordinul lui Petru Rareş, acesta punând bazele actualei clădiri din piatră. Incendiată în 1618, avea să fie refăcută în 1625, adăugându-i-se o fântână de 81 m adâncime (1627) şi patru bastioane la colţuri (1630). A servit ulterior drept garnizoană pentru armatele habsburgice şi închisoare în perioada anilor 1940 - 1950.

1533: Umanistul Johannes Honterus înfiinţează prima tipografie din Braşov, urmată de primul gimnaziu din localitate, la 1544.

1546: La Braşov se înfiinţează prima moară de hârtie din sud-estul Europei.

1559: Diaconul Coresi tipăreşte la Braşov prima sa carte în limba română: „Întrebare creştinească”.

1599: La 4 octombrie, Mihai Viteazul intră în Braşov unde îşi uneşte oastea cu trupele secuilor răsculaţi. În ziua următoare, voievodul primeşte cheia oraşului. După cucerirea Transilvaniei, va ţine prima dietă în Casa Sfatului.

1628: Protopopul Vasile din Şcheii Braşovului scrie prima cronică locală cu subiect românesc.
Harta Braşovului din anul 1897

1688: Braşovenii se răscoală împotriva noilor autorităţi habsburgice. Mişcarea este înăbuşită, iar capii ei executaţi.

1689 21 aprilie: Un mare incendiu pustieşte cetatea. Puţine clădiri rămân neatinse. În urma acestei calamităţi, autorităţile braşovene decid interzicerea construcţiei caselor din lemn. Refacerea oraşului a durat mai bine de un secol, timp în care şi-a schimbat aspectul arhitectonic al faţadelor.

1731: Dascălul şcheian Petcu Şoanu tipăreşte primul calendar-almanah românesc.

1757: Dimitrie Eustatievici scrie prima gramatică românească. Este perioada de vârf a activităţii dascălilor şcheieni.

1804: Se introduce iluminatul public în interiorul cetăţii prin instalarea felinarelor cu ulei.
Imagine panoramică din 1906

1835: Se înfiinţează „Casa generală de economii” din Braşov, prima instituţie de credit din Transilvania. Între 1837 şi 1867, primul director al acesteia va fi Peter Lange von Burgenkron.

1838: Apare, sub oblăduirea împăratului de la Viena, ziarul „Gazeta de Transilvania”, în redacţia lui George Bariţ. Este primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. Tot aici, tipăreşte şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

1848: Revoluţia paşoptistă cuprinde şi Braşovul. Aici a fost redactat documentul programatic „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei”, de către fruntaşi de seamă ai culturii şi politicii moldovene (Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negri, Gheorghe Sion, Ion Ionescu de la Brad). Se cerea unirea tuturor românilor într-un singur stat. Românii din Şchei manifestează pe 11 aprilie pentru câştigarea de drepturi politice.

1850: Este întemeiat Gimnaziul român sub oblăduirea mitropolitului de Sibiu Andrei Şaguna, al cărui nume este purtat şi astăzi.

1854: Între Braşov şi Sibiu s-a instalat o linie telegrafică.

1873: Pe 30 martie în Braşov pătrunde primul tren. Ulterior, în 1879, avea să fie dată în folosinţă şi linia Braşov - Bucureşti.
Harta Braşovului în 1922
Stema oraşului în perioada interbelică

1889: Braşovul dispunea de o centrală telefonică la care erau conectaţi 22 de abonaţi particulari. Exista o legătură telefonică cu Zărneştiul.

1891: Se introduce primul tramvai cu aburi la Braşov pe itinerariul Piaţa Sfatului - Gara Bartolomeu. Ulterior, locomotiva va fi înlocuită cu una pe bază de motorină.

1911: La 1 octombrie, Aurel Vlaicu efectuează un zbor cu noul său aparat, decolând din curtea Gimnaziului „Andrei Şaguna”.

1916: 16 august Armata Română intră în Braşov. Dr. Gheorghe Baiulescu devine primul primar român al Braşovului. Pe 8 octombrie, garnizoana românească din oraş este masacrată de către inamic în aşa-numita Tranşee a morţii din Bartolomeu.

1930: Este înfiinţată Uzina electrică, cu finanţarea principalelor fabrici braşovene, nevoite până atunci să utilizeze generatoare proprii.

1940: În urma Dictatului de la Viena, Braşovul rămâne României. Pe 10 noiembrie cutremurul puternic este resimţit şi la Braşov (7,4 grade pe scara Richter).

1943: Până în 1944 Braşovul suferă distrugeri însemnate din cauza bombardamentelor aviaţiei americane.

1945: În ianuarie, saşii din Braşov sunt deportaţi în U.R.S.S.

Între 8 septembrie 1950 şi 24 decembrie 1960 s-a numit Oraşul Stalin, după Iosif Vissarionovici Stalin, şi a fost capitala regiunii cu acelaşi nume. A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.

1960: Se inaugurează clădirea Teatrului Dramatic.

1968: Are loc prima ediţie a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”.

1971: Se înfiinţează „Universitatea din Braşov”, prin unificarea Institutului Politehnic cu Institutul Pedagogic.

1977: Pe 4 martie se resimte un cutremur puternic (7,2 grade pe scara Richter). Ulterior au loc consolidări la Casa Sfatului, Poarta Şchei, Liceul Sportiv şi la alte clădiri afectate.

1986: 31 august: Cutremur de pământ (7 grade pe scara Richter).

1987: 15 Noiembrie Muncitorii braşoveni se revoltă împotriva regimului comunist. Totul a pornit de la Întreprinderea de Autocamioane, unde lucrătorii erau nemulţumiţi de neplata salariilor cuvenite şi înăsprirea condiţiilor de trai. Li s-au raliat muncitori de la alte întreprinderi, precum şi o mare parte a populaţiei oraşului. Revolta a fost înăbuşită de forţele comuniste, iar liderii ei întemniţaţi şi supuşi la torturi şi deportări.

1989: 22 - 25 decembrie Revoluţia. La Braşov au loc violenţe soldate cu numeroase victime (84 morţi şi 236 răniţi).

1990: 30 mai: Cutremur de pământ (6,9 grade pe scara Richter).

2004: 27 octombrie: Cutremur de pământ resimţit foarte puternic (6 grade pe scara Richter).

Calamităţi abătute asupra Braşovului

De-a lungul vremii, Braşovul a suferit numeroase calamităţi, naturale sau antropice, ceea ce nu a împiedicat totuşi dezvoltarea sa:

* Cutremure: 1662, 1738, 1802, 1940, 1977, 1986, 1990, 2004
* Furtuni: 1457, 1490, 1599, 1667, 1673, 1682, 1913
* Incendii: 1461, 1519, 1689, 1718
* Inundaţii:
* Invazii: 1241 (tătari), 1421 (turci), 1438 (turci), 1658 (tătari)
* Ciumă şi alte boli mortale: 1495, 1510 - 1511, 1530 - 1531, 1572, 1588, 1602 - 1603, 1646, 1660¹, 1756

¹ - pentru prima dată se iau măsuri eficiente de stăpânire a focarului

Numele şi stema

Etimologia toponimelor „Braşov” şi „Corona”

„Într-o lucrare din 1933, Nicolae Drăganu constata cât de răspândit este numele Braşov în spaţiul ţării noastre: într-o comună Ileni, într-o altă comună Rodj în judeţul Timiş în veacul al XV-lea şi hidonimul «Braşovana» în judeţul Neamţ, vale şi sat lângă Vaslui, «Izvorul Braşovului» lângă Buzău şi «Braşoviţa» lângă Ialomiţa. I se atribuie toponimului o origine slavă în baza radicalului «Braş». I. Pătruţ, slavist clujean, îl apreciază ca un derivat din antroponimul «Braso»” (prof. Vasile Olteanu). Sextil Puşcariu îl socotea tot un antroponim/diminutiv: „Braşa”. Profesorul Pavel Binder, într-un studiu din 1964 explică faptul că cele două numiri, Corona şi Braşov, se suprapun în timp: „Corona” desemna cetatea iar „Braşov” împrejurimile. Aceste afirmaţii atrag replica academicianului Alexandru Surdu, care apreciază că toponimul Braşov este tot una cu cetatea Braşov. Totodată, socoteşte ca fantezistă interpretarea profesorului braşovean F. Philippi, conform căreia cele două numiri (Corona şi Braşov) se pot explica prin legenda regelui maghiar Solomon, care, îngropându-şi coroana lângă un copac ar fi generat expresia slavă „crono na brad tschop-lita”. Astfel, din „crono” derivă Corona, iar din „brad” - „Bra(d)şov”.

Unii cercetători pun denumirea Braşovului în legătură cu „râul Braşov”. „Fluvium Brassou” este, într-adevăr, atestat într-un document din 1360. Chiar cronicarul şcheian Radu Tempea afirma că „Braşovul s-a numit pe numele apei ce-i zice Braşovia”. Pavel Binder plasează râul însă în Ţara Bârsei şi nu la poalele Tâmpei, probabil râul Ghimbav. Totuşi, se pare că râul despre care se vorbeşte nu e altul decât actualul pârâu Graft, care, până a fi canalizat, venea din Şchei învolburat şi mare.

Alţi cercetători derivă numele de la cetatea Braşovia de pe Tâmpa, ideea fiind propusă în 1874 de F. Philippi şi reluată în 1928 de G. Treiber şi E. Jekelius. Astfel, ei localizează Braşovul iniţial în cetatea de pe Tâmpa, de unde s-ar fi transmis mai apoi aşezării din vale. Etimologic, ei considerau numele „Barasu” ca provenind din slavonul „baras”, însemnând „cetate” sau „adevăr”. Totuşi, G. Kisch, în 1929 încearcă o nouă derivare a celor două toponime, Corona şi Braşov, după lucrarea lui F. Philippi: „krun”, care ar fi însemnat „ienupăr” sau „brădişor”, de unde numele de „Braşeu”>„Bră(d)şeor”.

Obiective turistice

Muzeu Muzee:

* Muzeul de Istorie Braşov, aflat în Casa Sfatului
* Casa Mureşenilor (site)
* Muzeul primei şcoli româneşti, din Şchei, având expusă prima carte tipărită în limba română
* Muzeul Fortificaţiilor din Ţara Bârsei, amenajat în Bastionul Ţesătorilor
* Muzeul-restaurant Cetăţuia, aflat în vechea fortificaţie de pe Strajă (Dealul Cetăţii)
* Punctele muzeale din Turnul Negru, Turnul Alb şi Bastionul Graft
* Muzeul de Artă
* Muzeul de Etnografie

Biserici, temple Biserici şi temple

* Biserica Neagră - construită între 1377 şi 1477 pe locul unei vechi bazilici romane
* Biserica Sf. Nicolae - secolul al XIV-lea
* Biserica Sf. Bartolomeu - secolul al XIII-lea
* Biserica Sf. Martin de pe Strajă
* Biserica Sf. Gheorghe, înfiinţată într-un vechi conac de vânătoare
* Sinagoga
* Sinagoga Ortodoxă

Cetate Alte clădiri, monumente şi locuri

* Poarta Ecaterinei, 1559
* Poarta Şchei, 1827
* Troiţele din Şchei (cea mai veche datând din 1291)
* Aleea După ziduri
* Piaţa Sfatului
* Strada Republicii din Braşov
* Strada Mureşenilor din Braşov
* Promenada de sub Tâmpa
* Belvedere
* Casa Negustorilor (Podul Bătuşilor sau Cerbul Carpatin)

Recreere Parcuri şi rezervaţii naturale

* Parcul Nicolae Titulescu, Parcul Consiliul Europei, Parcul Trandafirilor, Parcul Tractorul
* Scuarul Berzei, Scuarul Mihai Eminescu
* Grădina Zoologică din Noua
* Tâmpa
* Poiana Braşov
* Pietrele lui Solomon

În apropiere poate fi vizitat Castelul Bran sau bisericile fortificate din satele care înconjură Braşovul.

SURSA: WIKIPEDIA

SIGHISOARA

Sighişoara (în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum) este un oraş situat în judeţul Mureş, Transilvania, România. Municipiul are o populaţie de 32.304 locuitori (2002).

ISTORIC

Localitatea a fost întemeiată de colonişti germani (majoritatea lor fiind din regiunea Saxonia), care fuseseră invitaţi să se aşeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru apăra graniţele de est. Aceşti colonişti primesc în folosinţă fundus regius (pământ crăiesc) şi se bucură de drepturi şi privilegii deosebite. [2]

Cronicarul sighişorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-1679) menţionează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighişoara era locuit[3], dar prima atestare documentară a aşezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menţionată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg"). Localitatea este menţionată în anul 1367 ca "civitas" (oraş). Numele românesc al oraşului este atestat în scris din anul 1435. Forma "Sighişoara" a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui "Segesvár" ("cetatea Segheş").

În decursul anilor cetatea Sighişoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcţia zidului cetăţii, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălţimea iniţială a fost de 4 m, dar în sec. 15 a fost înălţat cu 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparţineau fiecare câte unei bresle) şi 4 bastioane. Actualmente (2009), mai există 9 turnuri şi trei bastioane.

Între anii 1431 şi 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighişoara, aşteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Ţării Româneşti. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighişoara Vlad Ţepeş.

În anul 1514, când războiul ţărănesc a lui Gheorghe Doja se răspândeşte în aproape întreaga Transilvanie, ţăranii din jurul Sighişoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat) (conform unor surse ar fi fost chiar fratele lui Gheorghe Doja) şi îl omoară pe primarul Anton Polner şi pe soţia acestuia.[4]

În anul 1601, cetatea este atacată şi prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar scapă cu viaţă cu plata unei răscumpărări de 50.000 de florini, "bani împrumutaţi", cum menţionează cronicarul Krauss.

În anul 1603 2000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709 numărul este de 4000.[5]


Între 1703-1711 are loc mişcarea anti-habsburgică din Ungaria şi Transilvania. Curuţii (anti-habsburgicii)- conduşi în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu şi Bucur Câmpeanu- au atacat cetatea Sighişoara care era văzută ca fiind de partea lobonţilor (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuţii îşi dau seama că nu pot ocupa cetatea, şi se retrag.

Prin bătălia între trupele ţariste intervenţioniste şi armata revoluţionară ungară de pe câmpia dintre Sighişoara şi Albeşti din 19/31 iulie 1849, Sighişoara a intrat în istoria luptelor revoluţionare din sec. 19. În această bătălie a murit, printre alţii, poetul ungur Sándor Petőfi.

În perioada interbelică a fost reşedinţa judeţului Târnava Mare.

BRESLE

Breslele meşteşugarilor din Sighişoara (19 la număr) şi-au primit primele statute în 1376, statute care aveau la bază legi şi obiceiuri mai vechi. Se iau măsuri pentru interzicerea măririi numărului angajaţilor, se planifică procurarea materiei prime etc. Concurenţa între bresle era acută, iar cea dintre breslele din diferite oraşe era de-a dreptul crâncenă. De exemplu, dacă lăcătuşii din Braşov aduceau la târgul din Sighişoara "lacăte şi broaşte proaste", lăcătuşii sighişoreni aveau dreptul să le confişte. [6]

Meşteşugarii devin tot mai înstăriţi şi ajung să aibă reprezentanţi în sfatul cetăţii, lucru care până atunci era rezervat patricienilor feudali. Primul meşteşugar care a ajuns să intre în sfatul cetăţii, cu funcţie de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus, în 1393.

Breslele au fost desfinţate în 1884 deoarece îşi pierduseră semnificaţia.

CULTURA

Aşa-numitele Richttage ale vecinătăţilor sunt pentru prima dată atestate documentar în anul 1526.

Primul ziar sighişorean apare în 1872 şi se numeşte Schäßburger Anzeiger, iar din 1879 până în 1944 apare Großkokler Bote.

Este cunoscut faptul că compozitorrul Johannes Brahms a fost la Sighişoara cu ocazia unui turneu întreprins în Transilvania.

DEMOGRAFIE

La recensământul din 2002, Sighişoara număra 32.304 locuitori, dintre care:

* Români: 24.571 (76,06 %)
* Maghiari: 5.934 (18,36 %)
* Rromi: 1.135 (3,51 %)
* Germani: 623 (1,92 %)
* Alţii: 0,15%

După religie, 75,72% sunt ortodocşi, 8,28% reformaţi, 5,98% romano-catolici, 3,74% unitarieni, 1,07% penticostali, 0,89% luterani, 0,86% greco-catolici ş.a.

INFORMATII TURISTICE

* În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a “Statuii Lupoaicei” (“Lupa Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.
* Centrul oraşului medieval Sighişoara este listat din anul 1999 în patrimoniul cultural mondial UNESCO, fiind protejat ca atare.
* În ultimul sfârşit de săptămână al lunii iulie are loc festivalul medieval.

SURSA: WIKIPEDIA

SIBIU

Sibiu mai demult Sibiiu (în dialectul săsesc Hermestatt, Harmeštat, Hermeštat, de Štat, în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judeţului Sibiu, România. Este un important centru cultural şi economic din sudul Transilvaniei. Deţine titlul de oraş martir. Are o populatie de aproximativ 175.000 locuitori.

Staţiunea de iarnă Păltiniş se află la 37 km distanţă de centrul municipiului, iar lacul glaciar Bâlea se află la aproximativ 100 km distanţă de oraş.

Municipiul Sibiu a reprezentat unul dintre cele mai importante şi înfloritoare oraşe din Transilvania, fiind centrul coloniştilor saşi stabiliţi în zonă. A cunoscut în ultimii ani o renaştere economică şi culturală semnificativă, fiind astăzi unul dintre oraşele cu cel mai mare nivel de investiţii străine din România. Sibiu a fost în anul 2007 Capitala Culturală Europeană, împreună cu Luxemburg.

GEOGRAFIE

Municipiul Sibiu este situat în partea de sud a Transilvaniei, în depresiunea Cibinului, străbătută de râul cu acelaşi nume.

Localizare

Oraşul Sibiu se află în apropierea Munţilor Făgăraş (cca. 20 km), a Munţilor Cindrel (cca. 12 km) şi a Munţilor Lotrului (cca. 15 km), care mărginesc depresiunea în partea de sud-vest. Oraşul Sibiu se întinde actualmente pe o suprafaţă de 12164 ha. În nord şi est, teritoriul municipiului Sibiu este delimitat de Podişul Târnavelor, care coboară până deasupra Văii Cibinului, prin Dealul Guşteriţei.

Ca repere cartografice localitatea se situează la 45°47' latitudine nordică (în linie cu Lyon) şi 24°05' longitudine estică (aproximativ în linie cu Atena). Altitudinea faţă de nivelul mării variază între 415 m în Oraşul de Jos şi 431 m în Oraşul de Sus.

Climă

Localitatea se află în zona temperat-continentală, cu influenţe termice datorate munţilor din vecinătate, însă ferită de excese. Media anuală a precipitaţiilor este de 662 mm, cu valori minime în luna februarie (26,7 mm) şi maxime în iunie (113 mm). Temperatura medie anuală este de 8,9 grade Celsius.

Stema

În scut, pe fond roşu, un trichet de aur, răsturnat, având colţurile terminate în formă de inimă de acelaşi metal şi străpuns de două spade încrucişate cu vârful în jos, cu mânerul şi garda de aur şi cu lamele de argint. Cele două săbii susţin o coroană de aur şi simbolizează lupta pentru apărare a oraşului. Scutul este timbrat de o coroană murală cu şapte turnuri, simbolizând statutul de municipiu al Sibiului. Trichetul este vechiul simbol al oraşului. A fost utilizat şi pentru a desemna Transilvania, într-un sigiliu din 1550.

SURSA: WIKIPEDIA

SOVATA

Sovata (în maghiară Szováta, în germană Sowata) este un oraş din judeţul Mureş, Transilvania, România. Este situat pe cursul superior al râului Târnava Mică, la confluenţa cu râul Sovata.

ISTORIC

Atestare documentară a oraşului cu denumirea de Sovata este din anul 1602.

LOCALIZARE

Oraş aflat pe cursul superior al râului Târnava Mică, în Depresiunea Praid-Sovata, la poalele dinspre sud-vest ale Munţilor Gurghiu (Carpaţii Orientali), altitudine 475-530 m, 60 km est de municipiul Târgu Mureş (reşedinţa Judeţului Mureş). Se poate ajunge cu maşina pe DN13A Bălăuşeri-Sovata iar cu trenul prin linia de cale ferată 307 Blaj-Târnăveni-Praid. Se învecinează la nord cu dealul Cireşelu de 912 m, la est cu dealul Stejaru de 649 m, la nord-est cu dealul Becheci sau Bicheş de 1080 m, iar la nord-est cu Masivul Gurghiu, vârful Saca de 1777 m.

POPULATIE

Populaţia oraşului a fost de 12.253 locuitori în 1991, iar la recensământul din 2002 de 11.568 locuitori din care 90.11% (10.465 locuitori) sunt maghiari.

OBIECTIVE TURISTICE

STATIUNEA

Staţiune cu sezon permanent, Sovata a fost menţionată pentru prima data ca loc tămăduitor într-un document din 1597, dar abia în 1850 devine staţiune balneară. Este înconjurată de dealurile Cireşelu (912 m), Capela (720 m), Bechiş (1.079 m), Dealul Mic şi Muntele de Sare, fiind acoperită cu păduri de fagi, stejari, carpeni, ulmi, castani, brazi şi mesteceni.

Staţiunea are o clima subalpină, cu veri răcoroase (temperatura medie în iulie este de 18,5°C) şi ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de -3,5°C). Temperatura medie anuală este de 7,6°C, iar media anuală a precipitaţiilor este de 750 mm.

Renumele Sovatei se datoreaza lacurilor Ursu (46.000 m2), Aluniş (9.000 m2), Verde (5.000m2), Negru, Roşu, Mierlei şi Şerpilor, cu ape clorurate (cu concentraţie mare - de la 40 la 250 gr/litru) şi sodice, prezentînd fenomenul de heliotermie (vara, temperatura apei variază în funcţie de acumularea căldurii solare în apa sărată, apa caldă fiind protejată de un strat de apă proaspată provenită din râuleţe, care nu se amestecă cu apă sarată, ci se menţine la suprafată, acţionînd ca un izolator termic). Acest lucru face ca vara temperatura Lacului Ursu (18,4 m adâncime), cel mai mare lac heliotermal, să varieze între 10-20°C la suprafaţă, 30-40°C la adâncimea de 1 m şi 40-60°C la adâncimea de 1,5 m.
Biserică ortodoxă în Sovata

Staţiunea este indicată pentru tratamentul bolilor ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicită cronică, metrosalpingită cronică, sterilitate) dar şi pentru afectiuni degenerative, inflamatorii şi reumatismale (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară, artroză, poliartroză, dureri articulare, tendinite, tendimiozită, poliartrită scapulohumerală), stări posttraumatismale (dupa operaţii vindecate la articulaţii, muşchi, oase, dupa luxaţii şi entorse), pentru boli ale sistemului nervos periferic (pareze uşoare, sechele ale poliomielitei, polinevrite), tulburari endocrine (hipotiroidie, urmare unui tratament endocrinologic), boli cardiovasculare (ulceratii, acrocianoză).

Staţiunea beneficiază de dotari multiple (pentru bai calde, în cadă sau bazin,cu apa minerală sărată prelevată din lacuri; pentru tratamente ginecologice şi împachetări cu namol cald; bazine pentru kinetoterapie, instalaţii pentru electroterapie şi hidroterapie; saune; sali de gimnastica medicală; plaje pe malul Lacului Ursu şi Lacului Aluniş etc.); condiţiile de cazare sunt bune (hoteluri, cum ar fi "Sovata", "Brădet", "Aluniş", "Făget", "Căprioara", beneficiind în unele cazuri de bază de tratament proprie, vile, hanuri, moteluri şi cabane). Posibilităţile de recreere şi de practicare a sportului sunt de asemenea numeroase (un club cu sala pentru jocuri mecanice, sala de lectura, cinematograf, bazine acoperite, discoteci, popicarie, excursii la Dealul Saca si la Varful Cireşelu etc.).

SURSA: WIKIPEDIA

cluj-napoca

Cluj-Napoca (până în 1974 Cluj; în maghiară Kolozsvár, germană Klausenburg, latină Claudiopolis) este reşedinţa judeţului Cluj, precum şi una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei, România.

ETIMOLOGIE

Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea oraşului medieval din acest loc. Toponimul Clus are semnificaţia de „închis” în latină şi se referă la dealurile care înconjoară oraşul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienţei numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munţi» sau din clusa «stăvilar, baraj»).

Alte denumiri frecvente ale oraşului sunt cea maghiară şi cea germană, Kolozsvár şi, respectiv, Klausenburg. Klausenburg a fost una dintre cele şapte cetăţi medievale săseşti ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de Şapte Cetăţi). Primul nume românesc al oraşului a fost Cluş, scris uneori şi Klus. Denumirea de Cluj s-a încetăţenit mai ales după ce oraşul a devenit parte a Regatului României în 1918. În 1974, numele a fost schimbat în Cluj-Napoca, Napoca fiind prima denumire a aşezării, folosită în epoca romană.

NUME

În limba română, denumirea municipiului este Cluj-Napoca (până în 1974, Cluj). Alte denumiri sunt în maghiară Kolozsvár, germană Klausenburg, latină Claudiopolis, Napoca, Castrum Clus, cehă Kluž, slovacă Kluž, poloneză Kluż, esperanto Kluĵo.

ISTORIE

Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcţia unui drum strategic imperial. Fondată pe malul drept al râului Samus, Napoca era la început un simplu vicus. Ea devine aşezare urbană (civitas) în timpul împăratului Hadrian, în anul 124 d.Hr., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripţii. Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marcus Aurelius sau de Commodus. Oraşul se bucura de ius Italicum, care prevedea diferite facilităţi fiscale pentru cetăţenii săi. Există numeroase dovezi arheologice ale continuităţii romane la Napoca.[3] După retragerea administraţiei romane din Dacia, în anul 271 d.Hr., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus.
Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului dreptul de oraş liber. Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar şi cu distracţiile specifice oraşului. Pe atunci populaţia era formată din saşi, unguri şi, în mică măsură, din români.
Matei Corvin, rege al Ungariei, născut la Cluj

Rolul meseriaşilor în muncile oraşului a crescut, dezvoltându-se mai multe bresle meşteşugăreşti. De acest lucru s-a îngrijit şi Matei Corvin, rege al Ungariei între 1458 şi 1490, născut aici. El a acordat o serie de 41 de privilegii localităţii sale natale, apărând-o în conflictele cu aşezările din jur. În privinţa populaţiei, a decis să acorde unor iobagi dreptul de a se stabili în oraş.

Cetatea Clujului şi-a câştigat până în secolul al XV-lea recunoaşterea europeană. Arhitectura specifică europeană, stilul gotic târziu se regăseau în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, dar şi în multe case particulare. Oamenii avuţi studiau la şcoli renumite ale Vestului. Din cauza nivelului de trai ridicat, clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja din 1514. Dezvoltarea comercianţilor şi a meşteşugarilor a implicat îngrădirea nobilimii şi a clerului. Un cărturar sas, născut la Sibiu, Gáspár Heltai, a contribuit nu numai la formarea culturii, prin cărţile pe care le-a tipărit, dar şi la modernizarea oraşului, care avea să întreţină o tipografie, o baie publică, o fabrică de hârtie şi una de bere. Dinastia Báthory a contribuit şi ea la creşterea economică şi demografică, aducând cetatea la un rang la care putea fi comparată doar cu Braşovul.

Baba Novac, un important ostaş al lui Mihai Viteazul, a fost judecat şi ars de viu în oraş. Întemeietorul primei uniri a românilor, Mihai Vodă, a cinat pentru ultima dată la Cluj, după care a fost ucis din ordinul generalului Basta la 3 km sud de Turda.

Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei, a devenit protector al oraşului şi a ajutat la desăvârşirea acestuia ca o cetate importantă. După cucerirea Ungariei de către otomani şi transformarea unei treimi a teritoriului ei în paşalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. La sfârşitul secolului al XVII-lea, însă, intră sub dominaţie austriacă. După un acord silit semnat de Mihail Apafi, cetatea Clujului a fost nevoită să găzduiască trupele ducelui de Lorena, asigurându-le un serviciu de 100 000 de florini. Cu toate acestea, ostaşii au şi jefuit oraşul şi au cerut sume suplimentare de la contribuabili.Cu o populaţie 10 660 de locuitori, cetatea se transformă în capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizarea acesteia, dar şi la sporirea numărului locuitorilor români. Importantele mişcări revoluţionare de la 1848 cuprind şi Clujul. Deşi un important centru revoluţionar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultăţi, academii şi gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Oraşul va adăposti tratativele dintre Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac pentru unirea revoluţiei române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluţiei ungare a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutată la Sibiu, pentru a exista o influenţă austriacă mai mare asupra autorităţilor. Mai târziu, Clujul a devenit unul dintre cele şase districte militare transilvănene, administrând un teritoriu de 400 000 de locuitori. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost construită clădirea centrală a Universităţii „Francisc Iosif” din Cluj. La începutul secolului XX au fost construite sau reconstruite majoritatea clădirilor din centru. În această perioadă a fost ridicată clădirea Liceului Unitarian, Opera Română, Palatul de Justiţie, primăria, Palatul de Finanţe etc.

În urma Ausgleich-ul (compromis) prin care a fost constituită Austro-Ungaria în 1867, Clujul şi Transilvania au fost reintegrate în Regatul Ungariei. În această perioadă, oraşul era al doilea ca mărime din regat, după Budapesta, şi reşedinţa comitatului Cluj.

După încheierea primului război mondial şi înfăptuirea Marii Uniri, Transilvania a intrat în componenţa Regatului României. Municipiul Cluj a fost în continuare reşedinţa judeţului Cluj (interbelic). În 1940, Clujul a revenit sub coroana maghiară prin Dictatul de la Viena. Forţele armate maghiare şi germane care controlau oraşul au fost respinse de trupele române şi sovietice în octombrie 1944. Prin Tratatul de la Paris din 1947, Clujul a intrat din nou în componenţa României.Clujul avea o populaţie de 16.763 locuitori evrei în 1941. După ocuparea Transilvaniei de către guvernul horthyst, în 1944, evreii au fost duşi în mai multe ghetouri (inclusiv Ghetoul Iris din Cluj), unde au stat în condiţii inumane, lipsiţi de orice facilităţi. Lichidarea ghetoului a fost efectuată prin 6 deportări la Auschwitz în perioada mai-iunie 1944. În ciuda sancţiunilor dure instituite de administraţia Horthy, mulţi evrei au reuşit să scape, trecând graniţa spre România, cu ajutorul ţăranilor din satele învecinate [5]. De aici au reuşit să părăsească Europa prin portul Constanţa. Alţi evrei originari din ţări europene au fost ajutaţi să se salveze şi să părăsească Europa de către un grup antinazist româno-evreiesc, sprijinit de politicieni din Cluj şi Bucureşti. Liderul acestei reţele a fost, în perioada 1943-1944, scriitorul Raoul Şorban, căruia i s-a decernat ulterior titlul Drept între popoare pentru eforturile sale.

După 1945, Clujul a intrat în perioada guvernării comuniste, până în decembrie 1989. În 1974, autorităţile comuniste schimbă numele oraşului în Cluj-Napoca. După revoluţie, timp de 12 ani, primar a fost politicianul naţionalist Gheorghe Funar, cunoscut printr-o serie de proiecte publice controversate. În iunie 2004, Gheorghe Funar a pierdut alegerile locale în favoarea lui Emil Boc (Partidul Democrat), care a detensionat în parte relaţiile interetnice între comunităţile clujene.

În 1994 şi 2000, Cluj-Napoca a găzduit Olimpiada Central-Europeană de Informatică (CEOI). Astfel România a devenit nu doar prima ţară care a găzduit această competiţie, ci şi prima care a găzduit-o pentru a doua oară.

STEMA

Începând cu anul 1999, Primăria Cluj-Napoca foloseşte o nouă stemă în actele oficiale. În urma unui concurs desfăşurat în 1995 sub auspiciile primarului clujean de atunci, Gheorghe Funar, a fost aleasă o nouă stemă ca simbol al oraşului, realizată de o elevă de liceu. Vechea stemă, cu trei bastioane şi cu zidul de cetate, este cu totul diferită de cea nouă, ale cărei simboluri sunt lupul dacic, Monumentul Memorandiştilor (de pe Bd. Eroilor) şi o minervă. Legea spune că elaborarea stemei se face cu respectarea strictă a normelor ştiinţei şi artei heraldice şi a tradiţiilor româneşti în domeniu, pe baza metodologiei stabilite de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (CNHGS). Stema introdusă de administraţia Funar nu a fost aprobată de Comisia zonală de heraldică (în consecinţă nici de CNHGS), astfel că „folosirea ei constituie o încălcare a legilor în vigoare”.

CULTURA

Centru marcant de cultură, Cluj-Napoca găzduieşte o serie de instituţii şi centre culturale şi educaţionale.
Teatrul Naţional „Lucian Blaga”

Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, inaugurat la 1 decembrie 1919, în Piaţa Avram Iancu, reprezintă cea mai importantă instituţie teatrală din Transilvania. Clădirea, construită în 1907 după proiectul arhitecţilor austrieci Helmer şi Fellner, găzduieşte totodată şi Opera Română, cea mai veche instituţie lirico-dramatică din România. În oraş funcţionează, de asemenea, Opera Maghiară de Stat şi Teatrul Maghiar de Stat. Tot aici se află şi Filarmonica de Stat Transilvania, o instituţie muzicală de spectacole, înfiinţată în 1955.

Palatul Bánffy, sediul Muzeului Naţional de Artă, găzduieşte multe colecţii de artă importante: opere ale artiştilor români Theodor Aman, Ion Andreescu, Dumitru Ghiaţă, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Dimitrie Paciurea, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, dar şi ale unor artişti străini precum Constantin David Rosenthal sau Karl Storck. Reţeaua de muzee cuprinde, pe lângă Muzeul de Artă, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Farmaciei, Muzeul Satului, Muzeul Mineralogiei şi Muzeul Zoologic (ultimele două sub egida Universităţii). Casa memorială Emil Isac este, la rândul ei, un alt important edificiu cultural.

Câteva case de editură îşi au sediul la Cluj-Napoca, printre care Dacia, Casa Cărţii de Ştiinţă, Limes, Biblioteca Apostrof, Eikon, Idea, Grinta, Presa Universitară Clujeană, Echinox, Paralela 45 (filiala), Studia, Clusium, Napoca Star, Renaşterea, Sapientia, Kriterion, Argonaut etc.
Palatul Bánffy, interior

Municipiul Cluj-Napoca găzduieşte şi o serie de instituţii culturale străine:

* Centrul Cultural Francez
* Centrul Cultural American „J.F. Kennedy”
* Centrul Cultural Britanic
* Centrul Cultural German Cluj-Napoca (Deutsches Kulturzentrum Klausenburg)
* Centrul Cultural Italian
* Centrul de Artă şi Cultură Japoneză
* Centrul Cultural Sindan

Primele semne ale cinematografiei au apărut la Cluj la începutul secolului XX. În 1913 regizorul Jenő Janovics, pionier al cinematografiei şi director al Teatrului din Cluj, a început colaborarea cu casa pariziană de filme Pathé şi a turnat în oraş mai multe filme printre care Murgul şarg (în orig. Sárga csikó) şi Din grozăviile lumii.

Pe 3 iunie 2006, municipiul a fost gazda celui mai important eveniment muzical al anului în România, gala decernării premiilor MTV România.

LACASURI DE CULT

În Cluj-Napoca se găsesc o serie de lăcaşuri de cult reprezentative, cum ar fi:

* Biserica Bob
* Biserica Evanghelică-Luterană
* Biserica Franciscană
* Biserica Ortodoxă din Deal
* Biserica Piariştilor
* Biserica Reformată
* Biserica Calvaria
* Biserica Sf. Petru şi Pavel
* Biserica Sfântul Mihail
* Biserica Unitariană
* Biserica cu Cocoş
* Sinagoga Neologă (Templul Deportaţilor)

LOCURI DIN CLUJ-NAPOCA

Monumente şi clădiri

* Catedrala Ortodoxă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului
* Biserica "Sfântul Mihail"
* Catedrala "Schimbarea la Faţă", a Episcopiei de Cluj-Gherla
* Biserica "Calvaria"
* Biserica Franciscană
* Casa şi Statuia lui Matei Corvin
* Palatul Bánffy
* Teatrul Naţional şi Opera Română
* Bastionul Croitorilor

Muzee

* Muzeul de Artă - un muzeu de artă, situat în palatul contelui Bánffy.
* Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - expoziţiile permanente sunt împărţite pe secţiuni, care concentrează fiecare perioadă majoră de timp.
* Muzeul Etnografic al Transilvaniei - cu o vechime de peste 80 de ani, este cel mai mare de acest gen din România.
* Muzeul Satului - cel mai cuprinzător muzeu în aer liber din România şi al şaselea din Europa.
* Casa memorială Emil Isac.
* Muzeul de Speologie "Emil Racoviţă" - singurul muzeu din România dedicat memoriei savantului Emil Racoviţă şi ştiinţei peşterii.

Suburbii, străzi şi alte zone

* Bulevardul Eroilor - una dintre cele mai vechi străzi din oraş, cu edificii din secolele XVIII - XX pe ambele părţi, leagă Piaţa Unirii de Piaţa Avram Iancu
* Bulevardul Regele Ferdinand - principala stradă comercială, reamenajată de la mijlocul secolului al XIX-lea şi până în zilele noastre
* Piaţa Unirii - clădiri vechi cu o arhitectură impresionantă, culminate de centrata Biserica Sf. Mihail
* Centrul istoric al oraşului - cu clădiri construite începând cu secolul al XV-lea
* Cartierul Mănăştur - are o populaţie de aproximativ 100 000 de locuitori
* Cartierul Grigorescu - cartier rezidenţial
* Cartierul Gheorgheni - cartier construit în anii 60 după un plan urbanistic ce a inclus numeroase spaţii verzi, parcuri şi zone de agrement
* Grădina Botanică - cea mai bogată grădină botanică din Europa centrală şi de est
* Parcul Central, cu o vechime de peste 100 de ani
* Cetăţuia - fortificaţie dispusă pe dealul cu acelaşi nume de unde se poate admira cea mai frumoasă panoramă a Clujului
* Cimitirul Hajongard
Viaţă de noapte

* Bamboo
* Diesel Club - cel mai luxos club din Cluj, găzduieşte cele mai extravagante petreceri şi cele mai dorite concerte.
* Obsession Club - clubul cu suprafaţa cea mai mare din Transilvania, cu o capacitate de 1 000 de persoane, sistem audio performant cu peste 30 de mii de waţi şi lumini de ultimă generaţie [20]
* Pizza More - Cea mai mare pizzerie din Cluj-Napoca, cu o terasa de vara de peste 400 locuri, situata in apropierea campusului universitar Babeş.

În împrejurimi

* Castelul Bánffy - un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy în comuna Bonţida, la 32 de km de Cluj-Napoca. A fost denumit adesea "Versailles-ul Transilvaniei"

SURSA: WIKIPEDIA